Când am intrat prima dată în BDSM ca supusă, m-am gândit că tot ce aveam de făcut era să îmi fac apariția, să urmez ordinele și să mă bucur de sesiunile BDSM. Că doar sarcinile revin Dominatorului, nu?
După ce am avut experiențe ca Top, am realizat că nu era tocmai așa.
Privind dinafară, BDSM-ul pare că înseamnă acțiunea unei persoane asupra alteia. De fapt, relațiile durabile de transfer de putere sunt toate despre
parteneriat egal.
Dominarea făcută bine este o muncă grea, așa că este important pentru noi, supusele devotate, să ne îndeplinim partea noastră.
Dacă aveți neclarități cu privire la modul de a fi supuse extraordinare și pe placul Dominatorilor voștri, veți găsi câteva sfaturi în acest articol.
Ce vei avea nevoie pentru sesiunea de joc BDSM
- Orice instrumente sau jucării pe care dorești ca partenerul tău să le folosească în timpul jocului, cum ar fi frânghii, padele, legături pentru ochi, sau cleme pentru sfârcuri;
- Echipament de siguranță pentru activitățile pe care dorești să le faci. (De exemplu, dacă partenerul intenționează să te lege, va avea nevoie de o pereche de foarfece puternice la îndemână, în cazul în care trebuie să te elibereze rapid.)
Cum să fii o supusă extraordinară?
Înțelege-ți responsabilitățile
Renunțarea la nivelul dorit de control și concentrarea pe partenerul tău va fi prioritatea ta principală în timpul jocului. Asta e partea distractivă și excitantă!
Cu toate acestea, există lucruri importante de reținut dacă dorești să păstrezi o dinamică BDSM sănătoasă. Pentru cea mai mare parte, decizia va fi la tine pentru activitățile care se vor efectua și care nu.
Nu lăsa pe nimeni să te preseze să faci lucruri pe care nu vrei să le faci!
Dacă nu ai consimțit de bună voie, nu este BDSM. Este abuz.
Dominatorii au nevoie de structură pentru a lucra în limitele noastre dorite și o supusă care spune "fă ce vrei" reprezintă un foarte mare steag roșu de atenționare.
Dominatorii își asumă multe riscuri atunci când acceptă să domine, ajutați-i în calitate de co-participant la jocul BDSM.
De asemenea, va trebui să îți anunți Dominatorul atunci când intră într-un teritoriu nedorit, ceea ce înseamnă că va trebui să folosești cuvântul de siguranță. Multe supuse aflate la început de drum în BDSM au probleme cu acest lucru. Conștiința de sine este prietena ta în această situație. Trebuie să știi când să ieși din jocul BDSM prin utilizarea cuvântului / semnului de siguranță.
Pentru cei mai mulți dintre noi, fetișurile pe care le avem pot fi legate de probleme personale rămase nerezolvate care se află adânc în subconștientul nostru. Din acest motiv, mulți oameni găsesc în BDSM o terapie.
Acest lucru poate fi minunat, dar rețineți că Dominatorii noștri nu sunt, probabil, profesioniști calificați și nu ne putem aștepta ca ei să fie în întregime responsabili pentru sănătatea noastră mintală.
Trebuie să fim capabili să separăm fantezia de realitate în relațiile noastre BDSM.
De exemplu, a juca rolul persoanei complet neajutorate în timpul jocului, poate fi foarte distractiv. Cu toate acestea, fiind complet neajutorat în realitate, crează o situație toxică, mai ales atunci când e vorba de BDSM.
În timpul jocului BDSM, fii cu picioarele pe pământ și fă un pas înapoi pentru a judeca lucrurile când e nevoie.
Chiar dacă Dominatorul tău își asumă responsabilitatea de a conduce în dinamica de putere, are și el nevoile și limitele sale. Fii atentă la sănătatea fizică și mentală a Dominatorului tău.
Învață fetișurile Dominatorului tău și ce anume îi face plăcere.
Când am început să particip la jocuri BDSM, am avut o idee despre motivul pentru care îmi plăcea supunerea și durerea. Dar nu înțelegeam de ce le place Dominatorilor dominarea și sadismul.
Încercând să înțelegi de ce iubește partenerul tău ceea ce face, te va ajuta să găsești căile să îi împlinești voia și dorințele care îl excită.
De exemplu, unii Dominatori iubesc ideea de a cuceri și liniști o supusă obraznică, pe când alții detestă obrăznicia și doresc supuse care îi ascultă în toate, fără comentarii. Întreabă-ți Dominatorul despre ceea ce îi place și fii atentă când ți se destăinuie.
Gândește-te la preferințele tale și la ansamblul cuvintelor și semnalelor de siguranță.
Preferințele tale sunt activități pe care le-ai încerca cu plăcere, cum sunt, de exemplu, supunerea, legările (bondage) sau jocul cu ceară fierbinte. Limitele dure (hard limits) sunt cele pe care nu vrei să le faci iar limitele ușoare (soft limits) sunt cele pe care ai vrea să le încerci la un moment dat, dar ai dubii deocamdată.
Va fi dificil pentru o persoană începătoare să își cunoască de la început, limitele, dar trebuie să aibă preocupare pentru aflarea lor cât mai curând, Dominatorul având nevoie să le afle, pentru a putea structura jocul BDSM.
Gândește-te la ceea ce vrei și ceea ce nu vrei să faci.
Dacă nu știi sigur toate posibilitățile pe care le poate include jocul BDSM, consultă un glosar BDSM (avem și noi în lucru un asemenea glosar, până e gata, vei găsi unele pe net): ai întotdeauna în vedere și încearcă să înțelegi bine riscurile pe care le poate avea orice acțiune și interacțiune BDSM pe care ai intenția să o încerci, ca să îți poți da consimțământul în cunoștință de cauză la executarea ei.
În plus, tu va trebui să propui un sistem de cuvinte și semne de siguranță cu care să te simți confortabil să îl utilizezi la nevoie. Poate fi un singur cuvânt de siguranță, dar foarte util este sistemul semaforului, în care verde înseamnă continuă, chiar cu o intensitate sporită, galben e atenționare pentru reducerea intensității, schimbarea locului de impact, de exemplu, iar roșu, - oprirea imediată a jocului și trecerea la îngrijirea de după joc, "aftercare".
Comunică partenerului tău tot ceea ce trebuie să știe despre tine în timpul jocului și al negocierii de dinainte de joc.
Negocierea este esența celor mai bune practici BDSM.
Este important să negociați înainte de joc pentru a stabili limitele, sistemul de siguranță precum și alte considerente necesare.
Discuția va fi una plăcută și excitantă, detaliind tot ce se va face în timpul jocului BDSM.
Trebuie astfel evitate întâmplările neplăcute de joc: leziuni, pierderea încrederii, neînțelegeri, neclarități privind consensul. Asemenea aspecte trebuie înlăturate prin comunicare și negociere.
Pregătește-te bine pentru jocul BDSM.
Ai nevoie să fii pregătită fizic, mental și emoțional echilibrată înainte de a intra într-o sesiune de joc BDSM.
Iată câteva moduri în care te poți pregăti:
- Mulți Dominatori și supuse preferă elementul de surpriză în timpul scenelor. Într-adevăr, neștiind ce se va întâmpla în timpul unei sesiuni poate fi palpitant! Cu toate acestea, este, de asemenea, ușor să te temi în mod inutil, ceea ce te va împiedica să te bucuri de moment. E mai bine să încerci puțină meditație să te poți concentra, să fii pe deplin în concordanță cu Dominatorul tău.
- Unele poziții de bondage contorsionează trupul în moduri inconfortabile, ceea ce, de multe ori e și scopul lor! Unele mișcări de stretching înainte de joc vor fi binevenite să ușureze menținerea pozițiilor fără urmări neplăcute și să te ajute să te bucuri pe deplin de experiență.
- tu și Dominatorul tău va trebui să adunați echipamentul de care veți avea nevoie. De exemplu, dacă vă propuneți jocuri anale, veți avea nevoie de lubrifiant specific. Pentru legări cu frânghii, pe lângă frânghii, va fi nevoie și de o foarfecă puternică să le poată tăia ușor în caz de nevoie. Orice tip de joc care implică frecarea sau penetrarea pielii, cum sunt jocurile cu ace, necesită produse de curățare și dezinfectare a pielii, pentru prevenirea infecțiilor.
Asigură-te că aveți tot ce e nevoie.
Bucură-te de scena de joc BDSM urmărind și felul în care te simți mental și emoțional.
Acum ești gata de joc!
Acum poți să experimentezi BDSM cu partenerul tău, cu toată intensitatea trăirii, excitarea, încercarea, relaxarea și eliberarea mentală pe care le aduce jocul BDSM: bucură-te!
În cursul sesiunii de joc, fii atentă să rămâi conștientă de starea ta fizică și emoțională și să comunici ceea ce simți atunci când e necesar.
Nu e niciodată bine să presupui că Dominatorul tău va ști cum reacționezi la oricare dintre aspectele jocului. Dominatorii nu pot citi gândurile și nu sunt infailibili.
Ieși din joc folosind cuvântul sau semnul de siguranță, în orice moment e nevoie.
Unele supuse se abțin de la folosirea cuvântului de siguranță fiindcă se tem să nu își dezamăgească Dominatorii. Dar un asemenea comportament poate avea ca urmări traume psihice auto-induse și răniri fizice.
Un Dominator bun va avea întotdeauna ca prioritate siguranța ta ca supusă și nu va dori niciodată să te rănească, să îți facă rău, așa că folosește cu încredere cuvântul de siguranță, nu fi timidă!
Dominarea este dificilă, așa că ai răbdare atunci când lucrurile nu merg perfect de la început.
Un bun Dominator va încerca să facă tot ce poate să îți facă plăcere. Cu toate acestea, el este om ca noi toți și va face și greșeli. Asta poate fi frustrant și chiar poate produce teamă uneori, dar fii răbdătoare, rămâi calmă și explică-i trăirile tale atunci când lucrurile nu merg cum era așteptat.
Dacă ai nevoie să te calmezi, ia-ți timpul de care ai nevoie și apoi discută cu partenerul tău.
Fii acolo pentru Dominatorul tău în timpul îngrijirii de după joc, "aftercare".
Aftercare este timpul în care tu și partenerul tău vă asigurați reciproc că sunteți bine amândoi și în care veți reveni treptat la realitate de la intensitatea jocului BDSM, fluxul de endorfine diminuându-se lent, până la nivelul obișnuit.
Poate include mângâieri, sărutări, sex pasional, o discuție, a dormi împreună, sau orice altceva aveți nevoie.
Aftercare, nu e numai pentru tine, e și pentru Dominatorul tău. El se poate simți puțin surprins, sau epuizat, sau chiar vinovat după o scenă deosebit de intensă.
Fii acolo pentru el și fă-l să știe că totul a fost consensual și dorit, să nu fie nici un dubiu asupra acestui aspect, ținând cont că în BDSM, ceea ce nu e consensual, e abuz!
Dă un feedback sincer despre ceea ce ți-a plăcut și despre ce nu ți-a plăcut în jocul BDSM avut.
Dominatorul excelent va întreba întotdeauna dacă a fost ceva ce nu ți-a plăcut în jocul BDSM. Discuția poate avea loc în timpul perioadei de aftercare, sau în alt moment, este însă important să fie realizată curând după joc.
Spune-i partenerului tău ce ți-a plăcut și au vrea să mai repeți și ce nu.
Dacă știe exact ce a fost bine și va avea libertatea de a-și adapta atitudinea și abordarea în viitor, scenele viitoare cu tine vor fi și mai bune!
Încearcă să placi Dominatorului tău în multe feluri chiar mărunte, înainte de a te angaja într-un nou joc.
Incită, flirtează, fă foto cu urmele rămase după joc - poate ceva vânătăi, și arată-le Dominatorului tău. Acestea vor inspira Dominatorul tău pentru noi jocuri. Fii muza lui!
Asigură-te că Dominatorul tău știe cât de mult îl prețuiești.
BDSM-ul poate induce sentimente foarte intense care pot lesne copleși emoțional.
Asigură-te că partenerul știe că eforturile lui sunt prețuite, această mulțumire fiind un țel al Dominatorului bun în timpul jocului BDSM.
După cum vezi, supunerea e mai complicată decât a urma ordinele.
Nu lăsa asta să te intimideze, supunerea aduce mari beneficii de viață, tărie emoțională, plăcere, intensitate!
Schimbul de putere presupune sentimente profunde și intimitate sporită.
Trebuie abordat cu grijă, atenție, bunăvoință și compasiune.
Viața va căpăta noi valențe, semnificații, intensitate, profunzime, în relația Dominator/supusă, sau și mai mult, în cea de Stăpân/sclavă BDSM.
Să aveți noroc și jocuri BDSM reușite!