Dominare și consimțământ în BDSM, teoria evoluţionistă a leadership-ului

Când mulți dintre oameni aud cuvântul "dominare", îşi imaginează persoane arogante care îşi impun cu forța voința asupra altora. Cu toate acestea, cei dintre noi care suntem în stilul de viață D/s, ştim că dominarea prin forţă, nu este nici acceptabilă, nici durabilă.
Chiar și cele mai supuse persoane BDSM, în cele din urmă se vor sătura de dominatori abuzivi şi egocentrici.
Dacă vrem să păstrăm non-toxice relațiile noastre BDSM, dominarea cu bunăvoinţă este calea.
De altfel, acest lucru ar fi putut fi o cheie pentru supraviețuirea strămoșilor noștri. Teoria evoluţionistă a conducerii explică modul în care vânătorii-culegători dominanți care au condus specia noastră prin istorie şi-au folosit puterea în beneficiul adepţilor lor, precum și rolul crucial pe care consimțământul l-a jucat pe tot parcursul acestui proces.
Analizând dominarea și supunerea prin prisma raportului dintre conducători şi adepţii lor, putem aplica psihologia evoluţionistă la relațiile BDSM.


Ce este „teoria evoluţionistă a leadership-ului”
(Evolutionary Leadership Theory - ELT)?


Această teorie a fost introdusă inițial de un profesor german de psihologie socială și organizațională pe nume Mark van Vugt în cartea sa “Selected: Why some people lead, why others follow, and why it matters (co-autor: Anjana Ahuja): „De ce unii oameni conduc, ceilalţi îi urmează, şi de ce contează”.
Aceasta sugerează că atât dominarea cât şi supunerea au fost importante pentru succesul reproductiv al strămoșilor noștri. Deşi poate părea surprinzător, se pare că, de-a lungul evoluţiei umane, dominarea şi supunerea au fost legate de perpetuare.

Iată o prezentare generală a punctelor cheie ale ELT:

În epocile preistorice, conducerea și acceptarea ei de către adepţi, au evoluat pentru a face mai uşoare activitățile de grup, cum erau mutarea, vânătoarea și lupta cu alte grupuri.
Formele durabile de dominare și supunere sunt tratate consensual în societățile umane, mai degrabă decât prin forță sau intimidare, așa cum se întâmplă şi în cazul unor specii de animale sociale.
Dominarea a evoluat ca o trăsătură atractivă, deoarece eforturile adepților liderilor au ajutat la supraviețuirea grupului ca întreg, prin urmarea şi realizarea îndrumărilor conducătorilor lui.

Există însă o nepotrivire între lumea antică și societatea modernă care generează conflict între psihologia noastră moştenită și structurile organizaționale pe care le avem astăzi.

Cum a ajutat leadership-ul în preistorie, vânătorii şi culegătorii să supravieţuiască şi să prospere


Cercetările au arătat că grupurile cu lideri, se descurcă în general mai bine decât cele care nu au un conducător. Faptul de a avea pe cineva responsabil ajută la o mai bună coordonare, la luarea unor decizii rapide, la delegarea sarcinilor și la o mai bună concentrare asupra obiectivelor urmărite. ELT susține că leadership-ul a evoluat pentru a ajuta grupurile să devină mai eficiente. Liderii urmaţi de adepți au fost considerați de dorit datorită faptului că îndrumarea lor a fost benefică subordonaților lor.
Lumea antică era un loc dur, plin de amenințări la adresa supraviețuirii. Era în interesul societăților să aleagă lideri care să ghideze membrii grupului în situații complexe. În vremuri de conflict, erau alese să conducă, persoane puternice, masculine, îndrăznețe. În vremuri de pace, membrii alegeau adesea, lideri mai în vârstă sau feminini, cu abilități sociale mai puternice.
Dovezi ale acestei tendințe există și astăzi. Liderii noștri mondiali cei mai agresivi tind să se concentreze asupra amenințărilor externe, urmate de promisiuni de a ne proteja pe "noi" de "ei."

Beneficiile leadership-ului acceptat de adepţii lui în BDSM


Strămoșii noștri s-au bucurat de aceleași beneficii ale conducerii pe care mulți Dominatori BDSM le caută astăzi, ar fi respectul, prestigiul, controlul, privilegiile și atracția sexuală sporită.
De asemenea, adepții lor erau fost motivați de multe dintre motivele pentru care sunt atrase persoanele supuse de relaţiile de transfer de putere specifice în BDSM. Ele pot preda controlul Dominatorilor lor, putând astfel, să evite responsabilitatea și presiunea implicate de conducere. Mai degrabă decât să se gândească la cel mai bun curs de acțiune pentru o anumită situație, persoanele supuse îşi pun încrederea în Dominatorii lor şi acţionează după comanda celor cărora le-au predat controlul. Pentru mulți dintre noi, urmând direcția unui lider calificat este mult mai liniştitor decât alternativa.

Dominația este diferită pentru oameni și animale. Responsabilitatea şi consimţământul, categorii de bază în BDSM


Animalele care sunt membre ale speciilor sociale, cum ar fi cimpanzeii și gorilele, trebuie să concureze cu semenii lor pentru hrană și parteneri sexuali, iar animalele mai puternice prosperă în detrimentul celor mai slabe, care se tem de agresiune. Ierarhia conducerii și a supunerii reduce violența în cadrul acestor grupuri.
Cu toate acestea, în societățile umane, cooperarea entuziastă este importantă pentru supraviețuire. Suntem mult mai puțin susceptibili de a urma de bunăvoie lideri care acționează fără scrupule. Preferăm să urmăm personalităţi care dau dovadă de integritate și generozitate pentru că știm că astfel e mai probabil să beneficiem personal. De asemenea, avem abilitățile cognitive de a dezavua liderii care abuzează de puterea lor.
Pe scurt, liderii noștri nu-și pot menține statutul fără consimțământul nostru. Cei care încearcă să facă acest lucru sunt pedepsiți prin intermediul reputației ruinate, critici, nesupunere, abandon și chiar violenţă, aceasta din urmă,din fericire, în rare cazuri.

Responsabilitatea este unul dintre principalele beneficii ale unei comunități BDSM bine organizate. Abuzatorii şi abuzurile trebuie să fie ținuţi sub control, astfel încât adepţii stilului BDSM să poată să se bucure de o viaţă trăită intens în plăcere şi siguranţă!

Conflictul dintre psihologia înnăscută și societatea modernă


Problema psihologiei evoluţioniste este că acum, creierul nostru, demult adaptat pentru a ne ajuta să prosperăm în savana africană, are de prelucrat alte solicitări specifice vieţii moderne. Multe dintre mecanismele noastre psihologice înnăscute nu mai au sens şi nu se mai aliniază condițiilor actuale.
De exemplu, încă avem tendința de a plasa bărbați înalți în poziții de conducere. Alegerea liderilor care aveau un fizic impunător și erau puternici fizic, avea sens atunci când războiul tribal era la ordinea zilei, dar este doar o preferință estetică într-o lume în care puțini lideri mai merg, de fapt, la luptă.
O altă problemă este că liderii din zilele noastre au mult mai multă putere decât aveau strămoșii noștri conducători de trib. Răsturnarea de la conducere a liderilor răi a fost relativ ușoară pentru grupurile nemulțumite de pe vremuri, dar aproape imposibilă în societățile și organizațiile moderne corupte care au fost structurate în beneficiul conducătorilor lor.
Psihologia noastră înnăscută ne spune că a da putere anumitor tipuri de lideri ne va permite supraviețuirea. Cu toate acestea, în viața modernă, mulți nu sunt atât de siguri că acest lucru se mai aplică încă. Posibilitatea rapidă de răspândire a cunoștințelor a nivelat oarecum concurența, făcând relațiile ierarhice tradiționale uneori de nedorit şi în mare parte, inutile.

Cum putem folosi psihologia înnăscută pentru a beneficia de ea în relațiile noastre moderne de tip BDSM?


ELT susține că adaptarea modului în care abordăm conducerea și supunerea, ne poate ajuta să depășim tipurile de conflicte menționate mai sus, creând astfel o dinamică mai eficientă și mai plăcută în cadrul relațiilor noastre, în special în cadrul grupurilor .
Manageri de afaceri calificați, de exemplu, îşi motivează echipele pentru a participa la succesul organizației, mai degrabă decât un guvernământ cu pumn de fier, care creează resentimente, frică și mediu de lucru neplăcut şi neproductiv, în general. Organizațiile au rezultate mai bune atunci când participanții lor sunt fericiți și doresc ca respectiva organizaţie, precum şi echipele de lucru, să aibă succes.
Putem aplica, de asemenea, teoria ELT relaţiilor noastre BDSM, construind o relaţie de transfer de putere D/s cu o dinamică de care să beneficieze şi la care să participe activ, toate persoanele implicate.

Pentru ca Dominatorul să acţioneze în favoarea tuturor părţilor implicate în jocul BDSM, are nevoie să înțeleagă dorințele, temerile, obiectivele și modurile de gândire ale partenerilor săi.
Persoana supusă, are nevoie să fie atentă să vadă dacă Dominatorul cu care s-a angajat în jocul BDSM este preocupat de binele şi nevoile persoanei supuse, de ale lui însuşi, sau de ambele concomitent. Dacă dominatorul nu se concentrează să asigure binele şi nevoile persoanei supuse cât şi ale lui însuşi, persoana supusă ar trebui să oprească jocul BDSM. Dar, dacă scopul sesiunii este să creeze scene în beneficiul tuturor părţilor implicate, atunci sunt de jucat cu toată intensitatea trăirii BDSM.

În lumea BDSM, trebuie să ne confruntăm în mod constant cu provocarea de a explica persoanelor vanilla și începătorilor, cum funcționează transferul de putere, în intimitate. Când oamenii îşi fac o idee greșită despre cum să abordeze dominarea și supunerea în mod consensual, ei pot cu ușurință să se comporte abuziv și apoi să nu ştie de ce experiența BDSM nu s-a dovedit a fi una bună.

Satisfacerea nevoilor tuturor celor implicați în relaţia BDSM


Cu toții ne confruntăm cu provocări considerabile în a face relațiile noastre să funcționeze, atât la scară micro, cât și la scară macro. În zilele noastre vrem ca toată lumea să se simtă apreciată, respectată, sigură și egală, dar dinamica puterii trebuie totuși să joace un rol pentru ca societatea să funcționeze. Mai mult, tânjim după dinamica de putere implicată în conducere și ascultare. Este programată în creierul nostru și circulă în sângele nostru.
Dacă vrem ca relațiile noastre să reziste testului timpului așa cum au făcut strămoșii noștri, ar trebui să luăm exemplul lor istoric, abordând atât dominarea BDSM cât și ascultarea, într-un mod consensual, plăcut și benefic pentru toți cei implicați.


by sclava

Please login to see the comments or to comment

BDSM lovers, go to bdsmside.com to find out your best partners for an intense, happy, long-term relationship in the lifestyle, for successful BDSM play sessions to enrich your life!